Povestea mea
Numele meu este Irina Dobre și sunt o femeie care creează pentru femei. Creez leacuri pentru corpul tău de femeie cu ale lui nevoi și afecțiuni.
Aș putea să îți spun că povestea mea începe, din liceu, cu pasiunea pentru chimie. Însă ea începe cu mult înainte de asta, cu un copil plin de curiozitate care culegea plante cu bunica și petrecea, alături de ea, timp în cercurile femeilor.
Aș putea să îți povestesc despre tânăra care urma o facultate de chimie și inginerie, iar în paralel își crea și consolida propriul laborator acasă. Având acneea din cauza SOPC, căutam să găsesc soluții cât mai blânde, dar eficiente, pentru afecțiunea mea.
Aș putea să îți spun că am făcut un doctorat și un postdoctorat (în Spania și respectiv, Danemarca) pentru că, avidă fiind de cunoaștere, am căutat să aprofundez subiecte precum nutriția, fitoterapia, afecțiunile feminine, dezechilibrele hormonale. Mă interesa cum să le tratez, dar și cum să le previn.
Aș putea să îți spun că am cărat singură, la mii de kilometri distanță miere de pe meleagurile natale pentru a o studia și pentru a-i dovedi beneficiile.
Ce vreau să îți spun de fapt este că, datorită propriilor mele provocări, am început să caut naturalul și proprietățile curative în produsele pe care le foloseam. De aici și până la a începe să creez eu însămi produse naturale de îngrijire intimă au fost doar câțiva pași.
Le-am creat întâi pentru mine și pentru cei dragi. Îmi era ușor să fac asta. Dispuneam de cunoștințele tehnice, așadar am început să țes texturi diferite și să mă joc cu mirosurile. În timp și într-un mod organic produsele mele au ajuns și în case necunoscute, lărgind astfel cercul femeilor spre care trimit bucățele din creațiile mele de suflet.
Timpul m-a provocat, m-a modelat și m-a condus cu blândețe spre psihoterapie ca profesie. Am încheiat așadar o formare de 3 ani în Somatic Experiencing, formare ce mi-a îmbogățit capacitatea de a susține femeile în procesele lor personale de transformare, mai ales în ce privește relația cu corpul.
Tot acest parcus, toate căutările mele, tot ce am descoperit în interiorul și în exteriorul meu îmi oferă forță pentru a spune:
„Vorbește-mi despre ce te doare, femeie, iar eu îți voi spune ce leacuri de îngrijire intimă să folosești, ce practici de conectare cu corpul să îmblânzești pentru a fi așa cum îți dorești – ÎNTREAGĂ și sănătoasă”.
Fie ca LEACURILE ce le făuresc din drag de natură și de corpul femeii, să îți fie călăuze în propriul proces de vindecare!
Iar dacă pântecul tău simte chemarea lucrului la un nivel profund cu mine, sunt AICI, pentru tine!
Cu iubire,
Irina Dobre
Despre mine
Numele meu este Irina Dobre și sunt o femeie care creează pentru femei. Creez leacuri pentru corpul tău de femeie cu ale lui nevoi și afecțiuni.
Aș putea să îți spun că povestea mea începe, din liceu, cu pasiunea pentru chimie. Însă ea începe cu mult înainte de asta, cu un copil plin de curiozitate care culegea plante cu bunica și petrecea timp în cercurile femeilor satului de duminică.
Aș putea să îți povestesc despre tânăra care urma o facultate de chimie și inginerie, iar în paralel își crea și consolida propriul laborator acasă. Având acneea din cauza SOPC, căutam să găsesc soluții cât mai blânde, dar eficiente, pentru afecțiunea mea.
Aș putea să îți spun că am făcut un doctorat și un postdoctorat (în Spania și respectiv, Danemarca) pentru că, avidă fiind de cunoaștere, am căutat să aprofundez subiecte precum nutriția, fitoterapia, afecțiunile feminine, dezechilibrele hormonale. Mă interesa cum să le tratez, dar și cum să le previn.
Aș putea să îți spun că am cărat singură, la mii de kilometri distanță miere de pe meleagurile natale pentru a o studia și pentru a-i dovedi beneficiile.
Ce vreau să îți spun de fapt este că, datorită propriilor mele provocări, am început să caut naturalul și proprietățile curative în produsele pe care le foloseam. De aici și până la a începe să creez eu însămi produse naturale de îngrijire intimă au fost doar câțiva pași.
Le-am creat întâi pentru mine și pentru cei dragi. Îmi era ușor să fac asta. Dispuneam de cunoștințele teoretice, așadar am început să țes texturi diferite și să mă joc cu mirosurile. În timp și într-un mod organic produsele mele au ajuns și în case necunoscute, lărgind astfel cercul femeilor spre care trimit bucățele din creațiile mele de suflet.
Timpul m-a provocat, m-a modelat și m-a condus cu blândețe spre psihoterapie ca profesie. Am încheiat așadar o formare de 3 ani în Somatic Experiencing, formare ce mi-a îmbogățit capacitatea de a susține femeile în procesele lor personale de transformare, mai ales în ce privește relația cu corpul.
Tot acest parcus, toate căutările mele, tot ce am descoperit în interiorul și în exteriorul meu îmi oferă forță pentru a spune:
„Vorbește-mi despre ce te doare, femeie, iar eu îți voi spune ce leacuri de îngrijire intimă să folosești, ce practici de conectare cu corpul să îmblânzești pentru a fi așa cum îți dorești – ÎNTREAGĂ și sănătoasă”.
Câteva formări profesionale de bază:
- Liceul cu profil biologie – chimie
- Facultatea 1- de Știința și Ingineria Produselor Alimentare (5 ani), Specializarea: Controlul și expertiza produselor alimentare, Universitatea Dunărea de Jos, Galați
- Facultatea 2 – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (3 ani), Universitatea Babeș-Bolyai, Specializarea: Psihologie (în curs)
- Doctorat în Apifitoterapie (3 ani), Facultatea de Științe din Ourense, Universidad de Vigo, Spania
- Postdoctorat în Metabolomică și Nutriție umană clinică (2 ani), Facultatea de Științe, Departamentul de nutriție umană și Sport, Universitatea din Copenhaga, Danemarca
- Cercetător științific în Metabolomică (3 ani), Facultatea de Științe, Departamentul de nutriție umană și Sport, Universitatea din Copenhaga, Danemarca
- Formare în Somatic Experiencing® Peter Levine, sub îndrumarea lui Liane Pinto din Brazilia, (3 ani) – un training trauma-informed cu ore de supervizare și sedințe de SE obligatorii.
- Grup de terapie – psihodramă – 2 ani – Cluj.
- Introductory + Intermediate + Advanced Herbal Course – (3 ani – online), Calea Fitoterapeutului Clinician – Herbal Academy, USA
- Formare în Organic Skincare Formulation – (2 ani – online), Formula Botanica School, USA
- Curs de detoxifiere – Sănătate 5D – (2 ani) cu dr Sorina Soescu, Constanța
- Formare în Sacred Birth și Conscious Pregnancy – (1 an – online), cu Anny Daulter, USA
- Practicant Body-Mind Centering® Association – (2 ani – în curs), cu Bonnie Bainbridge Cohen, USA
- The antioxidant activity of selected Romanian honeys
- Rheological behavior of different honey types from Romania
- Palynological evaluation of selected honeys from Romania
- Evaluation of Several Romanian Honeys Based on their Palynological and Biochemical Profiles
- Contribution of botanical origin and sugar composition of honeys on the crystallization phenomenon
- Perspective: Essential Study Quality Descriptors for Data from Nutritional Epidemiologic Research
- The Nutrition Researcher Cohort 2014 Study (NRC250)
Ce spun clientele, despre mine: